Alătură-ni-te pentru a deveni cat mai relevanți în fața instituțiilor statului român
Te ținem la curent cu modificările legislative, te ajutăm să înțelegi ce ai de declarat și de plătit, ce drepturi și beneficii ai, cum completezi declarații, cum poți să contești o decizie de impunere sau un titlu executoriu.
Trebuie să semnezi un contract și nu știi dacă nu riști să rămâi cu buza umflată? Ai probleme cu un contract deja semnat? Festivalul/bienala/galeria/editura s-a dat la fund și nu-ți plătește banii? Te putem ajuta sau te putem îndrepta către prietenii noștri avocați care știu mai bine.
Nu scriem și nu implementăm proiecte pro bono, dar putem să-ți recomandăm abordări, linii de finanțare și facem și sesiuni informative despre astfel de subiecte, despre elemente teoretice de management de proiect ca și despre deconturi, cheltuieli eligibile. Iar membrii noștri sunt o resursă uriașă de expertiză, îți poți găsi colaboratori printre ei.
Ne dorim să schimbăm sistemul, legislativ și administrativ, în care acționează lucrătorii culturali independenți. Dacă te-ai lovit de o prevedere legală pe care o consideri nedreaptă, dacă vrei să faci campanie pentru schimbarea sau adoptarea unor acte normative, spune-ne despre ce e vorba. Și alătură-te nouă în propriile noastre campanii de domesticire a politicului.
Vocea artiștilor independenți din România nu se poate face auzită în acest moment în România. Încă și mai puțin se aude vocea managerilor culturali, a oamenilor din comunicare sau din echipele tehnice care fac posibilă cultura independentă.
Din acest motiv, este nevoie ca toți aceștia să se unească sub aceeași umbrelă, care să le apere interesele într-un peisaj politic instabil.
Experții noștri în fiscalitate și în domeniul juridic te vor ghida prin hățisul birocratic și te vor ține la curent cu toate schimbările apărute peste noapte în Codul Fiscal sau în legislația privind drepturile de autor.
Artistul independent este, acum, singur în fața Statului. Vino alături de noi pentru a crește împreună într-un mediu cât mai echitabil din punct de vedere legal.
Dacă ești artist, traducător, scriitor, jurnalist, manager cultural etc. independent, dacă în general lucrezi în mediul cultural neinstituționalizat și te regăsești în misiunea și principiile ATIC, trimite-ne un mail cu titlul „Vreau să fiu membru“ la office@atic.ong și spune-ne câte ceva despre tine.
Pentru că ATIC depinde, ca să-și atingă obiectivele, de solidaritatea membrilor, avem nevoie de cotizația fiecăruia. Dacă vrei să afli mai multe despre ce presupune asta, scrie-ne la rubrica „Contact“.
Intră în ATIC